• Lentile

    Lentilele, într-o formă sau alta, sunt produse și folosite de om de cateva
    mii de ani.

    mai mult
  • Rame

    • rame de plastic
    • rame de metal
    • rame din magneziu, titan flex

    mai mult
  • Ochelari de soare

    Ochelari de soare sanatate sau estetica?

    mai mult
  • Lentile de contact

    Ochelari de soare sau lentile de contact?

    mai mult
  • Promotii

    Promotii

    mai mult

Lentile de contact

Ochelari de soare sau lentile de contact

Din punct de vedere al perspectivei istorice, ochelarii au anticipat lentilele de contact în conştiinţa omenirii. Acest fapt se datorează, în primul rând, materialelor de bază disponibile (sticlă, metal, os), respectiv gradului de dezvoltare al sistemelor optice. În zilele noastre după depăşirea greutăţilor inerente oricărui început posibilităţile de utilizare a mijloacelor optice au devenit practic nelimitate. Cu toate acestea, recomandarea corecţiilor optice corespunzătoare trebuie să se facă în urma unei analize profunde. Există foarte mulţi factori care trebuie luaţi în considerare, unul dintre aceştia fiind, spre exemplu, vârsta. Vârsta unei persoane nu trebuie să fie cea care să influenţeze decizia de a purta ochelari sau lentile de contact. Ochelarii copiilor sau tinerilor pot fi recomnadaţi începând de la o vârstă fragedă, iar în cazuri speciale se recomandă chiar lentile de contact. La asemenea vârste se recomandă purtarea lentilei de plastic şi a ramelor cu braţ tip coardă. Este foarte important ca rama să fie prevăzută, pe cât posibil, cu un suport nazal anatomic, deoarece la vârste fragede osul nazal nu este încă dezvoltat, iar papucul normal nu poate sprijini rama, apăsând prea tare asupra osului în formare, lucru care poate genera urmări pe termen lung. Este important ca suportul nazal, pe lângă rolul de a aşeza rama şi de a menţine stabilitatea acesteia, să permită ca genele să nu se atingă de suprafaţa dorsală a lentilelor. Este deosebit de important să atragem atenţia părinţilor asupra faptului că, vederea contrar opiniei publice poate fi foarte bine examinată încă de la vârsta copilăriei, şi că din păcate s-a demonstrat caracterul ereditar al predispoziţiei la deficienţe de refracţie a luminii. Cu cât copilul va primi ochelarii mai din timp, va aprecia că vederea corectă este ceva natural şi va avea mai puţine probleme la maturitate, reducând posibilitatea de a deveni practic nevăzător cu un ochi ca urmare a necorectării dioptriei.

La vârste mai înaintate (peste 50 de ani) nu se recomandă lentilele de contact în primul rând la corecţii mari de hipermetropie, din motive tehnice şi practice. Dacă o persoană mai în vârstă ar avea nevoie de o lentilă convexă de 6 – 7 D pentru vedere la distanţă, iar pentru vederea de aproape ar necesita o adiţie de 23 dioptrii, acea persoană nu va vedea corespunzător cu lentile de contact. Curăţirea şi întreţinerea acesteia ar deveni mai dificilă. O problemă în plus o constituie domeniul de fabricaţie al lentilelor de contact la dioptrii pozitive înalte, primordial la lentilele de unică folosinţă. Dacă datorită corecţiei puternice vederea devine corespunzătoare, pacientul devine mai îndemânatic. Chiar şi în acest caz, „ochiul uscat” poate deveni un criteriu eliminatoriu, acesta fiind caracteristic mai multor persoane în vârstă. În asemenea cazuri se recomandă purtarea ochelarilor. Mai rar întâlniţi sunt clienţii vârstnici miopi care folosesc pentru prima oară lentile de contact.

De regulă miopii folosesc lentile de contact încă din perioada adolescenţei. Persoanele în vârstă cu deficienţe mici şi medii de refracţie a luminii îşi păstrează, în mod caracteristic, ochelarii obişnuiţi, care s-au dovedit a fi buni şi care nu le cauzează prea multe probleme. Mult mai interesantă este împărţirea persoanelor de vârstă mijlocie (40-50 de ani) pe categorii de vârstă.
Cei cu dioptrii înalte (în special miopii) sunt dornici să încerce lentilele de contact, dar mai mult ocazional, în timp ce prezbiţii, nu sunt atât de entuziaşti. Ei sunt mult mai receptivi la ochelari, având unul sau mai mulţi parametrii corespunzători. O varietate bogată şi adevăratele posibilităţi sunt oferite de cei cu deficienţe mici şi mijlocii de refracţie a luminii. Ei posedă , în general, ochelari pentru citit (prezbiţii), respectiv ochelari permanenţi pentru vederea la distanţă (miopii). Tendinţa ar trebui să fie următoarea: dacă claritatea vederii unui prezbit nu este perfectă (pentru vederea la distanţă) sau dacă ochii persoanei diferă unul faţă de altul, pentru îmbunătăţirea clarităţii şi calităţii vederii, este indicată aplicarea unei corecţii permanente pentru vederea la distanţă. Aceste persoane formează „categoria grea”, deoarece nu sunt dispuse să accepte că şi pentru vederea la distanţă ar trebui să poarte permanent ochelari sau lentile de contact. Problema este că s-au obişnuit deja cu imaginea incorectă percepută de ambii ochi, sau dacă vederea este aleatorie atunci ei privesc întotdeauna cu „ochiul mai bun”, nesesizând acest lucru.

În cazul miopilor, problema fundamentală o constituie corecţia la citit, deoarece ei poartă automat ochelarii sau lentilele de contact care le-au fost recomandate pentru vederea la distanţă. Putem observa oricând acel gest, caracteristic miopilor, de a-şi ridica sau chiar scoate ochelarii în timpul cititului. Nu ar fi nici o problemă atâta timp cât persoana respectivă are ochii identici şi nu necesită corecţie cilindrică, respectiv dioptria înlăturată corespunde adiţiei necesare. Dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, focalizarea va avea de suferit.
Situatii neprevazute

1. Dacă ochii persoanei nu sunt identici, în mod automat va privi cu ochiul al cărui punct focal este mai apropiat de distanţa optimă de citire şi de mărimea literelor; în concluzie va solicita doar un singur ochi (cu atât mai mult cu cât diferenţa dintre cei doi ochi este mai pronunţată)

2. Dacă pentru a vedea la distanţă are nevoie şi de cilindru, acesta nu va pierde, în general, nici la vederea de aproape. Fără cilindru, persoana va trebui să depună un efort mai mare, literele vor deveni mai „păroase”, mai măzgălite, eventual liniile de citire se vor deforma. Aceste persoane vor clipi mai des din ochi, vor lăcrima, vor simţi o senzaţie de arsură, sau chiar vor avea de suportat dureri de cap.
Metode de solutionare a acestor situatii neprevazute
În cazul dioptriilor pozitive mai mari se recomandă ochelari multifocali, bifocali, ochelari de lucru sau, separat, ochelari de citire şi ochelari pentru distanţă în locul lentilelor de contact. În cazul dioptriilor minus mai mari se recomandă lentile multifocale, lentile de ochelari separate pentru citire şi pentru vederea la distanţă şi ochelari preliminari de citire, sau lentile de contact bifocale, respectiv progresive.

În cazul dioptriei pozitive mijlocii se recomandă ori lentile bifocale, multifocale, ori ochelari de citire şi de vedere la distanţă, dar persoana nu mai poate purta lentile de contact pentru vederea la distanţă şi ochelari de citire, respectiv lentile de contact bifocale sau progresive.
Acestea se recomandă şi în cazul dioptriilor minus mijlocii. În cazul dioptriilor mici, oricare soluţie este acceptabilă, dar se pot utiliza şi lentilele de zi (progresive în cazul vederii la distanţă). Persoanelor cu vârste cuprinse între 28 şi 40 de ani li se recomandă obligatoriu pentru vederea la distanţă o pereche de ochelari buni, permanenţi. Corecţiile purtate ocazional nu au efecte benefice, răsturnând echilibrul focalizării şi ameţind creierul. (cine nu poartă aceste corecţii permanent se obişnuieşte mai greu decât cel care nu se desparte deloc de ele.)
Dacă aceste corecţii nu sunt purtate permanent, nu va exista o bază stabilă de raport şi astfel, la fiecare purtare vor exista tulburări. Acesta este motivul pentru care nu se doreşte purtarea corecţiilor în mod permanent (în special sub 2 dioptrii). În asemenea cazuri se recomandă purtarea lentilelor de contact, întrucât acestea nu se pot scoate permanent. În mod complementar se recomandă purtarea ocazională sau în week-end-uri a unor perechi de ochelari. Dacă dioptria este mai mare, situaţia devine mai simplă, deoarece persoanele respective nu văd bine fără corecţii şi – de obicei nu se gândesc să îşi scoată ochelarii. Lentilele subţiate, ochelarii de soare cu dioptrii, lentilele incolore sau colorate sunt tot atâtea soluţii acceptabile.

In concluzie

Ochelarii se recomandă pentru orice persoană în funcţie de exigenţele individuale, de distanţă şi de situaţie. Lentilele de contact se recomandă pentru categoria de vârstă 18-60 de ani. În cazul dioptriei pozitive puternice se preferă, în general, ochelarii. Ceilalţi clienţi (dacă nu au alte restricţii) pot purta lentile de contact. În raportul ochelari-lentile de contact, o diferenţă mai mare de dioptrii poate fi mai bine corectată cu lentile de contact. În activitatea sportivă: schi, sporturi acvatice, excursii, lentilele de unică folosinţă sunt mai igienice şi recomandabile. Aceste lentile sunt foarte utilizate deoarece sunt subţiri, nu ocupă mult loc, nu necesită lubrifiant şi se pot procura deja şi în varianta progresivă. La locurile de muncă în care se lucrează în ambianţa monitoarelor, în locuri cu diferenţe climatice, cu mult fum, în căldura arzăotare a verii, în bătaia vântului puternic, lentilele de contact se pot usca. În astfel de situaţii se recomandă folosirea lacrimilor artificiale, iar la vânt purtarea ochelarilor de soare. În perioadele alergice, ochelarii sunt mai suportabili, ochii având de câştigat. În cazul ochilor inflamaţi, cu secreţii sau cu multe nervuri, se recomandă în exclusivitate ochelarii.

Ce pot rezolva lentilele de contact

Lentilele de contact pot fi folosite atât de cei care suferă de miopie, cât şi de cei care suferă de presbiţie sau de astigmie; pentru alegerea lentilelor corespunzătoare vă stau la dispoziţie cadre medicale specializate; oricine poate purta lentile de contact – înainte de alegere cereţi sfatul oftalmologului care vă poate ajuta în rezolvarea optimă a problemei dumneavoastră. Lentilele de contact moi servesc la îmbunătăţirea diferitelor defecte de vedere şi sunt cunoscute sub termenul generic de lentile de corecţie; acestea se împart în trei grupe: lentile sferice pentru miopie şi presbitism, lentile torice recomandate pentru astigmie şi lentile progresive recomandate pentru vârstele mai înaintate pentru corectarea presbiopiei.

Clasificarea lentilelor

În domeniul lentilelor de contact se consideră o noutate lentilele care au doar funcţia de îmbunătăţire a calităţii estetice. Acestea pot fi folosite de persoanele care nu au defecte de vedere ci vor să sublinieze frumuseţea culorii ochilor proprii prin purtarea lentilelor de adâncime; există şi lentile care au ca scop expres de a da purtătorului o privire de neuitat: lentilele Wild Eyes nu schimbă doar culoarea ochilor ci şi aspectul lor şi sunt create zece tipuri de la ochi de pisică până la ochi de iepure şi care pentru o ocazie specială conferă purtătorului un aspect deosebit.
Dintre lentilele sferice cel negativ, în limbajul uzual “cu minus” servesc la corectarea defectului de miopie, grosimea acestor lentile în domeniul optic activ este cea mai mică şi creşte spre marginea lentilelor.
Lentilele pozitive sau “cu plus”, corectează defectele de vedere de presbiţie; acestea în centru sunt mai groase subţiindu-se spre margine.

Este important de ştiut că persoanele ale căror defect de vedere necesită lentile mai mari de patru dioptrii, numărul dioptriilor ochelarilor cu numărul lentilelor nu este identic, diferă puţin în funcţie de distanţa dintre ochi şi lentile. Când lentila de ochelari este la o distanţă de 10-16 mm faţă de suprafaţa ochiului, în cazul lentilelor de contact aceasta este 0 mm. Astfel cei cu presbitism necesită o lentilă de contact cu o dioptrie mai mare, în timp ce cei cu defect de miopie necesită o dioptrie mai mică.
Lentilele torice care corectează defectul de astigmie, au puteri diferite în cele două axe perpendiculare ale lentilei.

Un alt punct de vedere al clasificării lentilelor este după modul lor de purtare: purtare zilnică, purtare elastică respectiv purtare continuă.

Sfaturi

Câteva sfaturi la ce trebuie să fim atenţi dacă purtăm lentile de contact.
1. În cazul când lentilele vin în contact cu săpun, cremă de faţă, deodorant sau lac de păr se poate provoca rănirea ochiului sau deteriorarea lentilelor; din aceast motiv în cazul în care purtăm lentile de contact trebuie să avem grijă la modul de folosire al acestor substanţe.

2. Fardarea se va face întotdeauna după aşezarea lentilelor, iar îndepărtarea fardului se va face numai după scoaterea acestora.

3. În cazul purtării lentilelor de contact nu se recomandă folosirea acelor spirale care prelungesc pleoapele, pentru că acestea conţin nişte fire care în contact cu ochiul ar murdări lentilele.
4. Purtătorul lentilei de contact nu are nu are voie a folosi creion de machiaj pe partea interioară a pleoapei pentru că astfel ar murdări foarte uşor lentile.

5. În cazul alegerii substanţelor cosmetice, dacă acestea sunt destinate celor care folosesc lentile de contact, ne sunt de folos indicaţiile care se află pe produse.

6. Întreţinerea şi curăţirea lentilelor necesită o atenţie deosebită, niciodată să nu amestecăm soluţiile şi să punem un accent deosebit asupra respectării prescripţiilor igienice.
LC cu purtare zilnica
Ce înseamnă dacă o lentilă este pentru purtare zilnică? Este vorba despre lentile confecţionate pentru purtare îndelungată: pe o perioadă de jumătate de an, un an, care se pot purta între 6-14 ore, ca atare cu aceste lentile nu se doarme deoarece ar agrava îmbolnăvirea ochiului.

Ochiul nostru se aprovizionează cu cantitatea necesară de oxigen din mediul înconjurător, întrucât corneea nu este prevăzută cu vene; ochiul când este deschis se aprovizionează din mediu, iar când este închis se aprovizionează din venele de sânge ale pleoapei. În timpul somnului aprovizionarea cu oxigen al ochiului scade cu o treime faţă de cantitatea de aprovizionare când ochiul este deschis. Lentilele clasice încă nu asigură cantitatea de oxigen necesară ochiului în starea închisă, din Acestor lentile se va asigura curăţenia cu multă grijă, deci trebuie să facem cunoştinţă cu soluţiile de îngrijire ale lentilelor de contact.
Soluţiile de îngrijire clasice cu două faze conţin o soluţie de depozitare, o soluţie de curăţat cât şi o tabletă de dizolvare a albuminei care se va folosi odată pe săptămână. Soluţiile noi de îngrijire cu o singură fază, folosesc o soluţie cu mai multe funcţii care în acelaşi timp curăţă, dezinfectează şi dizolvă albumina depusă pe suprafaţa lentilei, reducând astfel la minimum riscul de purtare a lentilei de contact.

Astfel produsul AOSept Plus este un lichid-soluţie de îngrijire ale lentilelor din noua generaţie de îngrijire, nu conţine conservanţi înlăturând astfel eventualele reacţii alergice ale lentilelor la soluţiile de îngrijire. Ph-ul soluţiei este fiziologică care nu are efect iritant asupra ochiului. Pe baza mărturiei experienţelor, influenţează în mod pozitiv şi neplăcuta senzaţie de “ochi-uscat”.această cauză se interzice purtarea lor în timpul somnului.
Folosirea este simplă şi comodă: fără frecare şi clătire, murdăria este îndepărtată de peroxidul de hidrogen eliberat. Acţiunea de umectare pe termen lung influenţează pozitiv şi simptomele ochilor sensibili. Acţiunea de bază de curăţire: soluţia de îngrijire se aşează într-un coşuleţ special: aşezat în cutia de depozitare catalizatoare, se toarnă soluţia pe lentilă, aceasta intră în contact cu platium standard aflat în fundul coşuleţului, care are şi în consecinţă se degajă peroxidului de hidrogen. Oxigenul spumant oxidează, îndepărtează agenţii depuşi pe lentile.

Pentru ca lentilele de contact să fie complet dezinfectate – şi pentru ca soluţia să devină neutră – trebuie să-i menţinem timp de 6 ore în cutia de depozitare.
Cei care se decid pentru folosirea lentilelor de contact zilnice, prin respectarea prescripţiilor igienice pot evita pericolul formării edemului corneei. Persoana are posibilitatea de a-şi pune în evidenţă culoarea ochilor sau să şi-o schime. Unele lentile de contact aflate în comerţ au o culoare de albastru deschis, care aşezate în ochi nu se văd dar ajută la găsirea lentilelor în cutia de depozitare şi ajută la aşezarea lor. Lentilele care schimbă şi culoarea ochilor sunt de asemenea clasificate în mai multe categorii: sunt cele care subliniază culoarea naturală, cum este Focus Softcolors care la persoanele cu ochii de culoare deschisă intensifică culoarea naturală. Sunt lentile care dau o culoare naturală ochilor chiar şi persoanelor care nu au ochi de culoare deschisă, astfel este lentila Freshlook Colorblends care produce acest efect prin tehnica desenului punctat al irisului. Totodată sunt lentile de contact colorate care nu dau culoarea naturală ci numai o culoare de ochi care aminteşte de cea naturală; este recomandată pentru cei mai curajoşi – astfel este Freshlook Colors.
Cei care vor să-şi economisească timpul de curăţire al lentilelor trebuie să caute o altă soluţie; celelalte două părţi ale acestui studiu se adresează lor, despre lentile de contact cu purtare de treizeci de zile, respectiv despre lentile de contact de unică folosinţă, care se pot arunca după folosire.

Lentile de contact cu purtare permanenta

Pe lângă lentilele de contact clasice cu purtarea peste zi, astăzi se găsesc şi lentile cu care se poate dormi în timpul nopţii, astfel purtătorul putând economisi timpul de aşezare şi de scoatere. Această posibilitate se datorează dezvoltării unui nou material. Pentru a înţelege mai bine însemnătatea acestei dezvoltări trebuie să aprofundăm tema.
În prima parte al acestui studiu aţi aflat ce greu se poate asigura cantitatea de oxigen necesară globului ocular. Întrucât oxigenarea corneei nu se face prin artere, de aceea este de mare importanţă câtă cantitate de oxigen ajunge la ochi. Pentru măsurarea oxigenului se foloseşte aparatul de măsură Dk/t, unde “Dk” indică la materialul de bază, din care este confecţionată lentila de contact cât este de permeabil la pătrunderea oxigenului, în timp ce “t” indică grosimea materialului: cantitatea de oxigen care ajunge la ochi este determinată şi de grosimea materialului. Iniţial apa a fost acel material al lentilelor de contact care prelua oxigenul şi îl transporta până la suprafaţa ochiului, în prezent s-a dezvoltat o lentilă în a cărui componenţă nu apa ci guma-silicon asigură oxigenarea ochiului. În timp ce apa în stare pură are o permeabilitate de pătrundere al oxigenului de 80 Dk, a lentileiFokus Night and Day, având materia de bază Lotrafilcon A este de 175 Dk/t. Numărul de măsurare Dk/t a fost stabilit pentru prima dată de analiza Harvitt şi Bonano care constă în caracterizarea capacităţii permeabilităţii oxigenului din ochi, devenind astfel de renume mondial şi acceptat unanim de către oftalmologi. În studiul lor publicat în 1998, care se bazează pe numeroase analize clinice, , au stabilit pragul de siguranţă 0, care este limita organismului din punct de vedere al sănătăţii – acest prag a fost determinat la valoarea de 125 Dk/t. Ochiul are nevoie de această cantitate de oxigen pentru a evita formarea edemului corneei.
Dintre lentilele de contact care se comercializează în prezent, Focus Night and Day dispune de cea mai mare permeabilitate al oxigenului: în timp ce celelalte lentile moi au o permeabilitate al oxigenului de 25-35 Dk/t, iar cele care au materia de bază Balafilcon de 110 Dk/t, Focus Night and Day permite oxigenarea corneei la valoare de 175 Dk/t. Din această cauză Ministerul Sănătăţii SUA – Food and Drug Administration (FDA) – a aprobat folosirea acestei lentile cu siguranţă timp de 30 de zile, cu purtare ziua şi noaptea.

Aceste lentile nu au cerinţa de a fi curăţate zilnic pentru că, după aplicare se vor scoate după o lună, economisind nu numai timp ci şi bani.
Bineînţeles sunt şi alte metode de a evita folosirea soluţiilor de curăţat şi de a elimina eficient reacţia alergică. Această temă se va expune în continuare.
Pentu diminuarea reactiilor alergice-lentile de contact de unica folosinta
Cei care sunt sensibili la polen trebuie să ţină cont de apariţia reacţiilor alergice; pot apărea ca simptome alergice: curgerea nasului, mâncărimea (furnicătura) ochiului, tuse seacă, neplăceri care pe o perioadă îndelungată ne obosesc; o cincime a populaţiei este sensibilă la diferite polenuri de plante. Rapiţa este planta cea mai cunoscută care provoacă alergie şi care din primăvară şi până în octombrie ne pune sănătatea în pericol, dar sunt şi alte plante care pot provoca reacţii alergice. Trebuie să ştim că din luna februarie până în luna octombrie întotdeauna înfloreşte câte o plantă care poate provoca reacţii alergice la cei sensibili. Nici locuitorii oraşelor nu sunt feriţi. Cu toate că buruienile sunt mai frecvente pe teritoriile din afara oraşelor, cercetările au dovedit că în urma poluării atmosferice au loc mutaţii în care polenul poate provoca o reacţie alergică mai puternică şi prin destinderea stratului protector ale mucoaselor determină ca locuitorii oraşelor să fie mai expuşi.
Care este primul motiv ca in loc de ochelar sa purtam lentile de contact
Inventariind numeroasele variante ale lentilelor de contact poate, toată lumea şi-a găsit un model pe care l-ar încerca cu plăcere. Dar care este primul motiv ca în loc de ochelari să alegem lentila de contact?
Eliberarea, simţul libertăţii pe care numai atunci o simţim când facem gimnastică, ne antrenăm, înotăm şi nu ne cad ochelarii de pe nas şi dacă ne întâlnim cu prieteni nu ne ciocnim ochelarii; purtând ochelari conştientizăm că îmbătrânind suntem din ce în ce mai uituci. Pentru că lentila de contact nu se poate aşeza pe creştetul capului ca să ne prindem părul şi după o jumătate de oră să o căutăm în toată casa.
Deci, recomand la toată lumea de a încerca lentila de contact chiar şi numai la un singur eveniment unde aţi dori să atrageţi atenţia asupra dumneavoastră prin schimbarea culorii ochilor, ori, pentru purtarea zilnică ca o formă mai plăcută pentru corectarea defectului de vedere.
Produse de ingrijire ale lentilelor de contact
Condiţia de bază ale purtării lentilelor de contact este îngrijirea lor corectă. În scopul unei îngrijiri cât mai simple s-au dezvoltat următoarele produse:

– soluţie hidradantă de îngrijire ale lentilelor de contact,
– lacrimi false
– lichidul Comfort Vue.

Materialele lentilelor de contact moi

Materialul ideal pentru lentilele de contact ar trebui să prezinte următoarele caracteristici:

– sigur, inert, nontoxic, biocompatibil
– fizic şi chimic stabil
– transparent
– durabil
– uşor de prelucrat
– greutate mică
– rezistent la depozite
– rezistent la aderenţă microbiană
– umidifiere bună
– permeabilitate mare la oxigen

Scris de

Admin